Alte realizari
Între anii 2007 – 2009, sub conducerea Pc. Pr. Paroh Bădiță Mihail Bârnea, la locașul bisericii au fost efectuate următoarele lucrări:
– a fost pusă în funcțiune o staţie de sonorizare modernă, complet echipată,
– a fost refăcută instalaţia de gaze şi s-a pus în funcţiune o centrală murală proprie pentru încălzit,
– a fost refăcută total şi s-a extins instalaţia electrică (conductori de cupru, circuite, tablouri şi panouri noi),
– a fost împodobit locașul de cult cu icoane pictate (pe stâlpii interiori), obiecte de mobilier, covoare, traverse, acoperăminte, aplice unicat în Bucureşti, 4 rânduri de veşminte brodate şi alte multe obiecte de cult din Grecia,
– a fost înlocuită tâmplăria uzată şi cea inestetică cu geamuri din pvc culoare stejar cu geam termopan,
– au fost recondiţionate, curăţate, argintate şi aurite policandrele, candelele şi alte obiecte de cult,
– a început acţiunea în instanţă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra bisericii şi a terenului înconjurător, amplasament pe care biserica se află după translatarea din 1986,
– a fost reamenajat proscomidiarul (dulăpioare cu uşi sculptate, blat de granit şi lavoar din granit masiv),
– a fost montat parchet laminat în Sf. Altar şi s-a început lambrierea cu sculpturi a pereţilor Sf. Altar,
– a fost amenajat un spaţiu nou pentru bibliotecă şi s-a îmbogăţit fondul de carte,
– a fost executat pavajul de la intrarea în biserică şi s-a montat un chioşc de termopan pentru extinderea pangarului,
– a fost întocmit şi s-au aprobat proiectele şi devizele pentru recondiţionarea catapetesmei şi spălarea picturii,
– au fost montae schelele necesare şi s-a început recondiţionarea picturii în partea dreaptă a naosului,
– au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părticele din Moaştele Sf. Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet şi Astion într-o mică raclă de nuc sculptată în Cipru de Pc. Diac. Nicu Busuioc,
– a fost înlocuit vechiul gard din faţa bisericii cu panouri din fier forjat care au şi chipul Sf. Ioan Botezătorul.
Între anii 2009 – 2011, sub conducerea Pc. Pr. Paroh Anatolii Scurtu, la locașul bisericii au fost efectuate următoarele lucrări:
– a fost curățată de gunoaie, igienizată și amenajată curtea interioară a bisericii, cu ajutorul ADP Sector 3;
– a fost finalizată inventarierea tuturor bunurilor mobile și imobile ale bisericii;
– a fost înlocuită instalația veche de căldură și caloriferele de fontă cu instalație pe bază de țeavă de cupru și calorifere noi, de oțel;
– a fost lambrisat, în întregime, Sfântul Altar cu lambriu de lemn de stejar, sculptat;
– a fost mutat pangarul bisericii din pronaos în pridvorul închis, sub turnul clopotniță;
– a fost amenajat un nou lumânărar, modern, și au fost desființate hotele inestetice din pridvorul deschis;
– au fost confecționate și montate dulapuri noi în Sfântul Altar și cafas, refăcându-se și lambriul cafasului;
– a fost finalizată (în proporție de 95%) restaurarea picturii interioare a locașului de cult.